joi, 12 ianuarie 2023

L'homme du Nil (Sergio Toppi) - Mosquito 2022

Toppi e cel mai mare maestru al contrastului dintre artiștii benzilor desenate, iar “Bărbatul de pe Nil” e o lecție de desen, de compoziție și de expresivitate.

Subiectul e deprimant, cronica unei morți anunțate (căderea ultimei garnizoane britanice din Sudan sub asalturile zecilor de mii de jihadiști dispuși să moară în chinuri, doar să-i distrugă pe necredincioși și să reinstaureze sclavia, desființată de “Gordon Pașa”, general englez numit guvernator al Sudanului de către conducătorul de atunci al Egiptului. Da, situația geopolitică era foarte complexă în 1885…) dar “Bărbatul de pe Nil” nu e generalul Gordon, ci Bob Wingate, un tânăr corespondent de război care se strecoară prin încercuirea dervișilor pentru a… încerca să obțină un interviu. 


Inconștient de nivelul pericolului la care se expune, Wingate se va maturiza brusc în timpul unui asalt sinucigaș al dervișilor, care sacrifică valuri peste valuri de soldați neînarmați doar pentru a trece peste obstacolele pregătite de englezi. Va obține și întrevederea pe care și-o dorea, dar generalul Gordon îi va încredința o misiune complet neașteptată…


Nu mă acuzați de “trădarea” deznodământului istoric (pentru cei cărora, asemenea mie, acest episod de istorie colonială le era necunoscut) - soarta lui Gordon e descrisă chiar din prefața cărții. Interesul poveștii nu e în martiriul asumat al generalului, ci în detaliile de epocă și în desenul senzațional al lui Toppi, aici în plină putere creatoare. “Bărbatul de pe Nil” fiind publicat inițial ca primul număr dintr-o serie fumetti faimoasă în Italia, “Un uomo un'avventura”, publicată între 1976 și 1980, și în care au semnat Toppi, Battaglia, Manara, Pratt, Crepax și cam toate numele grele ale epocii.


O reeditare de colecție nu doar pentru fanii lui Sergio Toppi, dar pentru toți amatorii de arte frumoase. Hârtie, tuș, și geniu - pare o rețetă simplă, nu-i așa? :)









vineri, 6 ianuarie 2023

Brâncuși contre États-Unis (Arnaud Nebbache) - Dargaud 2022

În 1926, Constantin Brâncuși era deja celebru.

Locuia de douăzeci și doi de ani la Paris, unde absolvise Artele Frumoase la clasa sculptorului Mercié, lucrase pentru Rodin (pentru doar câteva săptămâni, ocazie cu care îl cunoscuse pe fotograful american Edward Steichen și lansase faimoasa butadă “la umbra marilor copaci nu crește nimic”), se integrase în avangarda artistică a vremii și se împrietenise cu Modigliani, Leger, Douanier Rousseau, Apollinaire, Picasso și mai ales cu Marcel Duchamp, care avea să devină complicele său la celebra expoziție Armory Show de la New York din 1913, ocazia unui prim mare scandal artistic pe tărâm american.

Dacă în 1913 Brâncuși îi uluia pe americani cu Sărutul, Muza adormită sau Domnișoara Pogany, până în 1926 el se îndepărtase și mai mult de reprezentarea formală a subiectelor sale, așa că vameșii care i-au desfăcut lucrările destinate următoarei sale mari expoziții au conchis că Pasărea în văzduh (altfel, un fus de bronz șlefuit) n-are cum să fie o operă de artă. Trebuie să fie o piesă de utilaj industrial - și atunci trebuie taxată ca atare :)

Furios și derutat, Brâncuși refuză să plătească vama, așa că Pasărea și alte câteva piese (printre care și Coloana fără sfârșit) sunt confiscate; cu ajutorul lui Duchamp și al lui Steichen, Brâncuși dă Statele Unite ale Americii în judecată (!).

Un proces definitoriu pentru istoria artei, în care judecătorul siderat se vede nevoit să definească (legal, deci cât se poate de obiectiv) o… operă de artă (adică un concept cât se poate de subiectiv).

Arnaud Nebbache interpretează (subiectiv, cum altfel) evenimentele, rezumându-se la esențial și punctând din biografia lui Brâncuși doar elementele care îl interesează (subliniind, de exemplu, importanța lui Rodin în devenirea lui Brâncuși, povestea de dragoste dintre Brâncuși și Marthe Lebherz, crezul artistic și credința lui Brâncuși în compatibilitatea dintre industrie și artă, etc.). Dacă odiseea lui Brâncuși e solid ancorată în realitate, prin decoruri detaliate, interioare pline de oameni și culori care dau adâncime instantaneelor, procesul capătă un aspect aproape abstract - în definitiv, toți cei implicați erau, de fapt, întruchiparea unui conflict ideatic.

Desenul e minimalist, dar foarte dinamic și ritmat, când serios, când caricatural, urmând nevoile scenariului. Secvența visului, în care Pasărea în văzduh se transformă în harpie și își vânează creatorul, trimite deopotrivă la legenda lui Icar și la legenda lui Manole, dar și la spaimele copilăriei. Jucându-se pe plaja de la Étretat, Brâncuși redevine copil, redevine el însuși, departe de adultul judecat in absentia.

Un album excelent, cu surprinzătoare tușe de umor, care, deși foarte departe de perfecțiunea geometrică a sculpturilor lui Brâncuși, reușește să dezvăluie esența artei lui.




























miercuri, 4 ianuarie 2023

BDC 40 (Cristian Ciomu, Mircea Liviu Goga, Valentin Iordache, Marian Mirescu, Viorel Pîrligras) - Editura Revers 2022



Dacă termenul “Banda Desenată Craioveană” apărea încă de pe coperta primului număr "AH, BD!", în 1996, asocierea între acronimul BDC și Banda Desenată Craioveană mi-a devenit evidentă abia în 2012, când expoziția aniversară a grupului a fost prezentată in extenso într-un număr special al “AH, BD!”, cel mai activ fanzin al anilor 2000. În același an apărea și primul număr al unei reviste care relua acronimul, așa că l-am păstrat definitiv în memorie odată cu excelenta impresie făcută de revista respectivă, cea mai bună din anul acela, și anume “Clubul Benzilor Desenate BDC”. (da, știu că în același timp apărea și Harap Alb Continuă, dar IMHO "BDC" era mai bună)

Din ianuarie până în decembrie 2013, fiecare lună aducea în cutia mea poștală un nou număr consistent al revistei (format A4, alb-negru și color, cel puțin 32 de pagini, adesea mai multe) revistă în care publicau BD și articole membrii grupului BDC (Viorel Pîrligras, Marian Mirescu, Valentin Iordache și singurul pe care nu-l știam deja, Cristian Ciomu) alături de autori sârbi pe care îi descopeream uluit (Bane Kerac cu Cat Claw, evident, dar și Marko Stojanović, Siniša Banović, Boban Savić - Geto, Zdravko Zupan, Tihomir Čelanović, Miloš Slavković…) în excelentele traduceri ale lui Dragan Predić, cel de-al cincilea membru al grupului.

Poveștile craioveano-sârbești erau majoritare în cadrul revistei, și au continuat să cimenteze percepția mea asupra BDC ca grup unitar, chiar dacă revista a găzduit contribuții de la mai toți autorii prolifici ai perioadei: Adrian Barbu, Cristi Păcurariu, Ciubi, Ionuț Popescu ș.a.m.d.

În anii următori, aceeași impresie s-a definitivat odată cu evenimentele comune (expoziții, dar și aparițiile învecinate în fanzine și reviste - acolo unde era Mirescu, erau și Iordache, Pîrligras și Ciomu, și invers).




Așa că apariția acestui album nu e o surpriză apărută din neant, ci o consecință logică a unui efort creativ îndelungat, un obiect de colecție care ar trebui să ajungă în biblioteca tuturor pasionaților de BD.

Obiect de colecție, în primul rând, din cauza poveștilor pe care nu le mai puteți citi nicăieri altundeva. În loc să grupeze cele mai bune (dar și cele mai cunoscute…) creații ale fiecăruia dintre autori, cartea conține în majoritate titluri inedite, unele desenate special pentru BDC 40, altele scoase de la sertar. Excelentă strategie de marketing sau simplă găzduire a poveștilor rămase până acum în așteptare? Oricum ar fi, prefer lucrările inedite, care îmi dezvăluie fațete noi ale creatorilor pe care îi cunosc încă din revistele și almanahurile anilor ‘80…

În al doilea rând, datorită calității obiectului-album. Album masiv, cartonat, format A4, color (multe dintre BD-uri au fost colorate cu această ocazie, vinovat fiind Marian Mirescu), hârtie de calitate și tipar asemenea. Un aspect original d.p.d.v. tehnic e neobișnuita copertă unu, moale la pipăit - poate pentru cititorii care adorm cu capul pe carte? :)

În sfârșit, “de colecție” pentru că reprezintă un moment important din istoria benzilor desenate românești, o ocazie pentru tinerii cititorii să afle că se făceau benzi desenate la noi și în “întunecații” ani ‘80, luminați de mici insule de imaginație - cenaclurile de SF și publicațiile asociate acestora.




Dar să trecem la treabă.

În ordinea din cuprins:




“BDC - o poveste desenată timp de 40 de ani” (Viorel Pîrigras)

Prefața povestește, cu lux de imagini, biografiile individuale și de grup ale membrilor BDC, începând cu anii ‘70 și… revista “Cutezătorii”, trecând prin cenaclul SF “Victor Anestin”, apoi “Ah, BD!” în 1996 și revista “BDC” în 2012-2013. Aflăm și motivul apariției neașteptate a celui de-al șaselea membru al grupului, care debutează direct în acest album, cunoscutul scriitor de SF Mircea Liviu Goga.






“BDC XL” (Cristian Ciomu)

(Originală) istorisire a genezei și viitorului ;) BDC.

“Sucă și revoluția din ‘89” (Cristian Ciomu)

Bancuri cu milițieni, și revoluția dinaintea revoluției. Zaibărul, bată-l vina… :)

“Moșule! Unde ești, Moșule?” (Cristian Ciomu)

Nu, nu e o poveste de Crăciun, e un micro horror cu Moș… Zamolxis. Inclusă în albumul de autor “Povestiri desenate - istorice și comice” din 2020; aici apare pentru prima dată în variantă color.

“Prixi și Corco în universul iordachian” (Cristian Ciomu)

Personajele lui Ciomu cred că iarba e mai verde în universul BD al lui Iordache. Au dreptate? Citiți și veți vedea.






“Povestitorul și prințesa” (Mircea Liviu Goga)

Cândva, la mijlocul anilor ‘80, viitorul scriitor cocheta și cu banda desenată. Iată-l debutând… 35 de ani mai târziu, cu un poem filozofic de dragoste rănită în decor SF, 25 de pagini reprezentative pentru producțiile cenacliere adolescentine ale perioadei.






“Booonă, că-i craioveană” și alte 17 BD umoristice (Valentin Iordache)

Cu excepția paginii care dă numele grupului (“Banda desenată craioveană”), și care era musai să fie inclusă aici din motive evidente, celelalte 17 scurte bedeuri sunt inedite. Mi-au sărit în ochi “Cea mai frumoasă bandă desenată” și “Aviz degustătorilor de BD comice”, de un minimalism programatic și afurisit de eficient :) adevărate mini-declarații de dragoste către… banda desenată, și puncte de interes real ale albumului. În rest, Iordache desenează cum respiră, dar poate că uneori naturalețea asta dusă la extrem ar trebui trecută prin filtrele unui editor care să-l mai cumințească… ?






“Tetin vs Profesorul Kanal” (Marian Mirescu)

Apărut inițial în suplimentul pentru copii Mini Azi, în 1993, acest serial BD e o parodie ludică a aventurilor BD clasice. Nuuu, Tetin n-are nimic de-a face cu Tintin, iar puzderia de personaje care cad pe rând în gura de canal portabilă a profesorului C. Arnal, pardon, Kanal, sunt familiare doar din întâmplare :P Umorul absurd e tributar vremurilor, dar desenul experimental și jocurile de cuvinte continuă să intrige - adică să oblige cititorii să-și folosească imaginația și cunoștințele. Lucru esențial azi, poate chiar mai mult ca acum… treizeci de ani.






“La Cercuri” (Doru Stoica / Viorel Pîrligras)

Sunt mare fan Doru Stoica, iar “Între bariere” e o carte pe care o recomand din inimă oricui susține că nu există SF românesc “neaoș”, original, fără influențe externe evidente. Așa că am așteptat foarte mult timp să citesc această colaborare devenită legendară (prin absență, desigur) - iar la așteptări mari, dezamăgiri mari, nu-i așa? Nu tocmai. Problema e că Doru Stoica n-are nevoie de traducere în imagini, pentru că fiecare dintre noi are propria viziune asupra satului românesc, viziune pe care o va impune automat asupra lecturii. Exact asta face și Pîrligras aici, cu o conversie vizuală amuzantă și curată, în stilul său caracteristic, dar care înghesuie puțin și cuvintele, și imaginile (poate că s-a impus un număr fix de pagini pentru adaptare?). Și totuși, mi-a plăcut: micile experimente vizuale funcționează, diferența între real și virtual e clară, personajele au miez… alături de “Citadela”, e BD-ul meu favorit din album.

“Pelerinajul” (Viorel Pîrligras)

Un tată, un fiu și un ghid merg într-un pelerinaj menit să confirme potențialul copilului. Dar băiatul începe să se transforme încă dinainte să ajungă la destinație… Fabulă SF inspirată vizual de Caza și Moebius, iar ideatic de Lem (deși, sincer, cred că explicația-citat din “Solaris“ putea lipsi). Prea multe întrebări rămase fără răspuns, ca o saga care se transformă brusc în povestire cu poantă… crudă.






“Citadela” (Viorel Pîrligras)

Letraset-ul folosit pentru titlu m-a aruncat direct în anii ‘80 încă înainte să încep lectura propriu-zisă, așa că nostalgia a funcționat în cazul meu. Era ca și cum aș fi deschis paginile unui Almanah Anticipația dintr-un univers paralel, almanah în care benzile desenate nu erau tipărite pe hârtie gri sau cafenie, ci (minune!) color. Citatele din Saint-Exupery încadrează o meditație BD despre destin și revoltă - o lume desenată în alb-negru e invadată de o “ciumă” care o transformă într-o lume reală, colorată, fotorealistă. Personajele se tem. Dar are sens să te agăți de trecut? Mai mult - nu cumva e chiar imposibil să faci asta? “Citadela” e de departe banda desenată care mi-a plăcut cel mai mult, nu doar din cauza măiestriei desenului, dar și din cauza mesajului. Viorel Pîrligras a păstrat, iată, ce-a fost mai bun pentru final :)

“BDC XL, într-o panoramare sârbo-transdanubiană” (Dragan Predić)

Imaginea “din interior” oferită de Viorel Pîrligras în introducere se reflectă în imaginea “din exterior” propusă de Dragan Predić în postfață, oaspetele devenit membru deplin al familiei BDC semnând o încheiere perfectă și optimistă a unui album interesant.

Aștept, evident, BDC 50 :)




Amatorii se pot adresa direct autorilor (Cristian Ciomu, Marian Mirescu, Viorel Pîrligras). 

marți, 3 ianuarie 2023

Le Poids des Héros / Povara eroilor (David Sala) - Casterman 2022

Mai întâi m-au izbit culorile, apoi m-a impresionat desenul și, pe măsură ce treceau paginile, scrisul eficient și inventiv. La final, mi-am zis că, oricât îmi displace subiectul (războiul civil din Spania), iată că victoria răului a mai provocat încă o capodoperă. De parcă arta s-ar naște mai ușor din suferință decât din fericire…

Titlul ("Povara eroilor") rezumă povestea: micul David își petrece copilăria și adolescența auzind din nou și din nou aceleași povești, conștient că e responsabilitatea lor, a copiilor, să transmită mai departe istoria familiei.

O povară de care David scapă abia acum, când desenează nu doar portretele celor doi bunici, luptători republicani care au supraviețuit războiului, lagărelor de concentrare franceze și germane, luptei de rezistență și iernilor în păduri, dar și portretul unui tânăr artist înfometat și al epocii sale.

Dincolo de mărturiile istorice, cel mai interesant lucru la acest album este că repetă un adevăr pe care îl auzim prea rar: că istoria cea mare e construită din micile istorii individuale, și că e responsabilitatea fiecăruia dintre noi ca aceste povești să nu dispară.

O carte magică, unul dintre albumele BD esențiale din 2022.

Alte albume extraordinare despre războiul civil spaniol:
El arte de volar / Arta zborului (Antonio Altarriba & Kim) 2009 Premio Nacional del Cómic (2010)
Premi Nacional de Còmic de Catalunya (2010)
El ala rota / Aripa frântă (Antonio Altarriba & Kim) 2016
Paracuellos (Carlos Gimenez) 1975Mejor obra de autor, Premios Club Amigos de la Historieta 1977
Alfred de la meilleure bande dessinée, Angoulême 1981
Prix Patrimoine, Angoulême 2010 - Integrale Paracuellos
Millor obra d'autor espanyol (Saló del Còmic de Barcelona) - Paracuellos 3
Contrapaso #1 Les enfants des autres / Copiii altora (Teresa Valero) 2021





















“Système solaire #1 - Mars” (Lecigne / Bedouel) - Glénat 2024

https://www.glenat.com/24x32-glenat-bd/systeme-solaire-tome-01-mars-9782344052921 Cea mai bună serie BD SF umanistă de la “Pionniers de l...