Pagină cu pagină, un bătrân cu înfățișare sălbatică se trezește din neant. Instantanee spectaculoase din aventurile pe care le-a trăit și din poveștile pe care le-a scris se suprapun peste gândurile lui, ca o mărturisire de credință: “există două căi: cea a științei și cea a imaginației, și trebuie să le parcurg pe amândouă”. Curând, își dă seama că e închis într-un Nautilus viu, o caracatiță biomecanică ghidată de o inteligență superioară, creatură miraculoasă care străbate oceanele Terrei și ale timpului în căutarea amintirilor căpitanului Nemo.
Bineînțeles, acest volum final al “Orașelor Obscure” e în același timp nostalgic și optimist, odă lui Jules Verne și pretext pentru a revizita Brüsel, Pahry, Blossfeldtstad și celelalte orașe imaginare (da, apare și un oraș nou). Nuvela ilustrată dă naștere unei secvențe finale mai apropiată de BD, în care Nemo/Verne parcurge, mereu spectator, dar de data asta eliberat din celula-caracatiță, străzile viitorului retro pe care el, ca și Benoît Peeters și François Schuiten, l-au imaginat. Iar transformarea căpitanului Nemo în Verne devine completă.
