Corfino - un conte médiéval (Chiavini/Grassini/Zironi) - Pacquet 2023

Voi începe cu sfârșitul recenziei: povestea lui Corfino nu mi-a plăcut, dar am admirat meșteșugul desenului lui Lorenzo Chiavini, atmosfera creată de Valentina Grassini, și știința cu care Giuseppe Zironi își ascunde cărțile, pregătindu-și scenariul pas cu pas, ca pe o victorie tensionată într-o partidă de poker cu miză fatală. Așa că albumul merită cu prisosință patru stele din cinci.

1256, Italia de nord. Corfino e un pitic saltimbanc, Roberto se pricepe să le vorbească fiarelor (o deprindere utilă atunci când atracția numărul unu a caravanei e un urs polar), Augustin e puternic și își scoate prietenii din toate belelele, iar Bătrâna e o vrăjitoare adevărată, care îndrumă caravana printre pericole vizibile și invizibile. Dar iarna vine pe neașteptate și drumul lor se împotmolește în munți, iar întâlnirea cu o domniță fugară nu pare a fi de bun augur (deși Corfino se alege cu o cupă de aur încrustată cu nestemate).

Mizerie, lipsuri, superstiții și mesaje de dincolo de moarte, fantome, diavoli reali sau închipuiți, mici momente de bucurie trecătoare și eternul conflict dintre sacru și profan - “o poveste medievală” (cum spune subtitlul) rea și violentă, brutală și înspăimântătoare, a cărui final șochează, dar se încadrează perfect în morala propusă.

O carte și un personaj pe care le voi ține minte.

Europa #2/5 - Vertiges (Leo & Rodolphe / Janjetov) - Delcourt 2023

“Știința: Religia Diavolului” e titlul unei cărți scandaloase scrise de o clonă a lui Rasputin pentru care omul e buricul universului, Terra a apărut acum 10.000 de ani, iar călătoriile spațiale nu există. Dezbaterea televizată e doar un spectacol de circ, dar subliniază din nou conflictul principal al seriei: cel dintre religie și știință.

Între timp, pe satelitul lui Jupiter, expediționarii scotocesc baza și descoperă urme de sânge peste tot, dar nici un cadavru; unde și cum au dispărut membrii expediției anterioare?

Indiciile apar cu greu, iar imaginea de ansamblu e neliniștitoare: e ca și cum legile fizicii nu s-ar mai aplica pe Europa…

Povestea alternează între Terra și Europa, firele narative fiind la fel de tensionate, iar inamicii, la fel de necunoscuți - deși, în ambele situații, Leo și Rodolphe oferă suficiente indicii pentru ca cititorii atenți să-și poată construi propriile ipoteze plauzibile.

Combinația de intrigă polițistă și explorare spațială funcționează de minune, cadavrele se înmulțesc, și n-am putut lăsa cartea din mână până la final. Final, vorba vine - vor mai fi încă trei albume până atunci…

Europa #1/5 - La lune de glace (Leo & Rodolphe / Janjetov) - Delcourt 2021

S-ar putea spune că stația de cercetări științifice de pe Europa, cea de-a doua lună a lui Jupiter, e urmărită de ghinion - primul echipaj trimis acolo a dispărut atunci când vehiculul de explorare s-a prăbușit într-o fisură în solul de gheață, iar cel de-al doilea echipaj a pierdut legătura cu Terra foarte repede după debarcare. Scurtele frânturi de mesaje video primite de la diverși membri ai echipajului n-au făcut decât să semene și mai multă confuzie.

Așa că “jamais deux sans trois” și o nouă expediție e trimisă spre Jupiter, să exploreze misterele oceanului de sub platoșa de gheață a Europei…

Între timp, pe Terra, un cardinal pare să știe mai multe despre oceanul extraterestru decât conducătorii misiunilor de explorare, un preot e găsit cu craniul sfărâmat de un crucifix, și un realizator de emisiuni științifice primește vizita amenințătoare a doi tineri amish.

Conflictul știință-religie pare să fie, deci, central în noua serie SF a lui Leo (creatorul seriilor de succes Aldébaran, Bételgeuse, Antarès etc.), serie care urmează întocmai rețeta care l-a făcut celebru - un grup cosmopolit de personaje cu interese mai mult sau mai puțin divergente explorează o planetă necunoscută și se confruntă cu pericole de tot soiul, atât în exteriorul cât și în interiorul grupului.

Dacă povestea e gândită de Leo și scrisă de Rodolphe, desenul îi e încredințat lui Zoran Janjetov (“Avant l’Incal”, “Les Technopères”, dar și “Centaurus”, cu scenariul acelorași Leo și Rodolphe). Nu sunt fan al stilului său (personajele sunt când inexpresive, când caricaturale), dar trebuie să recunosc că secvențele spațiale arată excelent.

Una peste alta, “Luna de gheață” a fost o lectură rapidă, tensionată și satisfăcătoare; seria e planificată în cinci volume, și (deocamdată) singura ei (mare!) problemă e că voi afla finalul poveștii abia prin 2030 (dacă se menține ritmul curent - cel de-al doilea volum tocmai a apărut, la doi ani după primul).

La Belle Mort (Mathieu Bablet) - Ankama 2011

L-am descoperit pe Mathieu Bablet în ordine inversă - am citit întâi “Carbone & Silicium” (2020), apoi “Shangri-La” (2016), apoi “Adrastée” (2013) și, iată, abia acum am ajuns la albumul lui de debut, “La Belle Mort” (2011).

În mod surprinzător, debutul rezistă în timp și, chiar dacă nu e o lectură obligatorie (așa cum sunt celelalte trei albume de mai sus, adevărate capodopere BD) e o lectură interesantă - stilul grafic e deja definit, planșele impresionează prin grija față de detalii și prin colorit, iar scenariul poetic și contemplativ e întrerupt de bruște momente de acțiune, exact atunci când te aștepți mai puțin.

Sfârșitul lumii nu e doar o lungă călătorie spre neant, chiar dacă orașele pustii pe care le explorează cei trei eroi dau această senzație. Dincolo de supraviețuire, ei încearcă totuși să înțeleagă această nouă lume iradiată, invadată de monștri veniți de pe Marte, și încearcă să dea (ca noi toți, de altfel) un sens vieții.

Rămân imagini memorabile (cadavrul împachetat în cearșaful pe care scrie “Alive”, amanții al căror pat e înconjurat de insectoizi, discursul creaturilor care caută “la belle mort, celle qu’on choisit” și care își doresc, totuși, să creadă în viitor…) și un final exploziv.

Thorgal Saga #1: Adieu Aaricia (Robin Recht) - Le Lombard 2023

"Adio, Aaricia" e un one-shot cu grafică somptuoasă și scenariu inteligent plasat în universul Thorgal, ideal atât pentru nou-veniți, cât și pentru veterani.

Această nouă colecție "Thorgal Saga" este similară albumelor "Spirou vu par...". În fiecare volum, un artist de renume primește carte albă pentru a-și crea propria versiune a eroului lui Rosiński și Van Hamme. De data aceasta, Robin Recht (celebru pentru Elric, Conan, Notre Dame...) este "puștiul căruia i s-au dat niște super jucării" (astea sunt chiar cuvintele lui) - și profită de ocazie pentru a ne șoca.

Pentru că povestea începe în cel mai greu moment din viața lui Thorgal, imediat după ce a pierdut-o pe Aaricia, iubirea vieții sale. În timp ce-i pregătește drakkarul-mormânt, Thorgal e provocat de șarpele Nidhogg, care a venit să-și jelească fiica. Duelul lor verbal se termină cu o călătorie în timp, pretext pentru un conflict extrem de interesant, căci tânărul Thorgal refuză să vadă lumea prin ochii bătrânului Thorgal, deși au un scop comun: salvarea Aariciei...

Mi-a plăcut foarte mult această carte, chiar dacă nu este perfectă - povestea începe foarte bine, pentru ca apoi să se împotmolească în lungimi inutile și să sfârșească într-un final de-a dreptul cuminte. Dar tupeul scenaristului Recht, virtuozitatea desenatorului Recht (care își adaptează stilul pentru a-l omagia pe Rosiński) și culorile lui Gaëtan Georges merită.

Cel mai bun album Thorgal din ultimii ani (sincer, după cele mai recente dezastre semnate Yann, nici nu era greu).

L'Or du Temps #2/2 (Rodolphe/Oriol) - Daniel Maghen 2023

 Arta lui Oriol rămâne punctul forte al acestui diptic, care amestecă ezoterismul, progresul științific, romantismul și science-fictionul de modă veche (a la Villiers de l'Isle-Adam) într-o aventură care se amuză să bifeze toate clișeele gotice posibile (ruine exotice, sarcofage și mumii, cimitire sumbre devenite și mai înfricoșătoare sub lumina lunii, societăți secrete și sacrificii umane, castele-închisori etc.).

Scenariul lui Rodolphe este ușor de citit, captivant și chiar antrenant pe alocuri, dar nu depășește niciodată operele care l-au inspirat. Păcat, aș fi vrut să-i pot da 5 stele.

Dacă vă place grafica, vă recomand "La peau de l'ours", unde desenul lui Oriol este în slujba unei povești foarte bine închegate.

L'Or du Temps #1/2 (Rodolphe/Oriol) - Daniel Maghen 2021

18 mai 1890, Paris. Toată lumea bună se distrează la petrecerea baronului Hugo de Reuhman: sunt acolo Sarah Bernhardt, Marcel Proust, Oscar Wilde, contele de Montesquiou... dar și doi hoți veniți să fure... scrisori. 

În aceeași noapte, apartamentul spartan al tânărului Théo Lemoine, discipol al lui Reuhman și egiptolog amator, este de asemenea răvășit. 

Ați ghicit, tot în aceeași noapte, paznicii de la Luvru sunt doborâți de un individ înfiorător, un uriaș cu ochii de foc... 

Se pare că toate aceste evenimente au un punct comun: semnatarul scrisorilor - Bernardino Drovetti, colonelul lui Bonaparte, ambasadorul Franței la Cairo, care își vânduse colecția de antichități muzeelor din Torino, Berlin și... Luvrului. Printre antichități, și sarcofagul lui Moloch nemuritorul, mare preot al lui Baal, zeul fenician... 

 "L'Or du Temps" este, așadar, o investigație ocultă în Parisul de pe vremea Belle Époque, o aventură palpitantă și plină de culoare. Apropo de culori, îmi place foarte mult desenul minimalist și coloritul neobișnuit al lui Oriol, care creează o atmosferă misterioasă și întunecată. Pe de altă parte, dacă mie mi se par simpatice clișeele lui Rodolphe, faptul că explică toate referințele pop (Tintin, Belphégor, fantoma de la Operă etc.) cu note de subsol strică plăcerea descoperirii, cred eu :) 

Un prim volum interesant; sper ca finalul (e un diptic) să fie și mai bun.