La Petite Lumière (Grégory Panaccione, după romanul lui Antonio Moresco) - Delcourt (colecția Mirages) 2023

"Am venit aici ca să dispar în acest cătun pustiu, al cărui singur locuitor sunt. Soarele tocmai s-a ascuns în spatele liniei de creastă... lumina se stinge. Stau nemișcat și totuși, din când în când, mi se taie răsuflarea. E ca și cum aș cădea, dându-mă huța pe un leagăn cu frânghiile prinse în depărtarea infinită a universului. Nici un semn de viață umană... Și, în fiecare noapte, o luminiță care se aprinde brusc."
Un bătrân trăiește singur, înconjurat de natură și de umbrele trecutului. Dar o lumină misterioasă îi tulbură singurătatea și îl determină să se lanseze într-o aventură poetică și tulburătoare, o meditație dulce-amăruie asupra sensului vieții, tot mai interesantă și mai fascinantă pe măsură ce trec paginile.
Grégory Panaccione e la a treia adaptare BD, după “Cabot-Caboche”, romanul lui Daniel Pennac, și “Quelqu'un à qui parler”, romanul lui Cyril Massarotto. Diferența fundamentală e că romanul lui Antonio Moresco e un poem în proză, aproape intraductibil - și cu atât mai complicat de transpus în imagini.

Și totuși, Panaccione reușește, desen după desen, să emoționeze și să păstreze misterul celor două personaje, integrându-le naturii atotputernice.

Sfărșitul e perfect, chiar dacă nu răspunde tuturor întrebărilor. O reușită.

Mauvais garçons (Dabitch / Flao) - Futuropolis 2013

O poveste în imagini despre... dans. Muzică. Viață.

Și doi autori BD pe care nu cred că i-am mai povestit până acum, dar care au un singur cusur: desenează și scriu puțin. Dar fiecare dintre cărțile lor e un eveniment.

De data asta e vorba de o reeditare - francezii au bunul obicei de a pune cărți bune (dar scumpe) la îndemâna publicului larg prin retipărirea în format de buzunar. E o metodă logică (voi ce-ați cumpăra, o carte de 14 euro sau una de 29?) dar o metodă care nu se pretează pentru toate stilurile grafice; în cazul acesta, însă, Flao recurge des la prim planuri și detalii, deci povestea nu pierde foarte mult din "miniaturizare".

Manuel, un andaluz rătăcitor ("Ai trăit prea mult timp în Franța, Manu, vezi inteligență peste tot, chiar și în câini!"), și Benito, un țigan superstițios ("Nu ți-a făcut vrăji bătrâna?" "Nu, era doar o bătrână, atâta tot.” "Chiar nu ești țigan!") sunt eroii acestei cărți surprinzător de poetice și dure. Doi băieți răi cu inimă mare, legați de o prietenie virilă, copilăroasă și de pasiuni comune: femeile și... flamenco. 

Benito cântă, în timp ce Manuel dansează - și asta e tot ce fac cu viața lor. Săraci, mândri, încăpățânați, nebuni și arzători ca soarele andaluz, mereu gata să lovească tare (cu pantofii în podeaua scenei, pentru a da ritm cântecelor, sau cu pumnul în dușmani), cei doi par inseparabili. Și totuși, se poate  trăi cu adevărat doar pentru - și prin - muzică? 

Benjamin Flao își demonstrează încă o dată geniul - personajele sale aspre și murdare își trădează sensibilitatea și demonii prin detalii - sclipiri, pete, umbre și linii de mișcare care explodează și ne fac să auzim muzica și să-i vedem arzând în pasiunea dansului și a vieții. 

Christophe Dabitch are întotdeauna cuvintele potrivite - sau, cel puțin, știe exact unde să le găsească: în cântece vechi care par să iasă din gura Pythiei. "Iubirea mea e ca un taur / se duce acolo unde este chemat / a mea e ca o piatră / nu se mișcă…” "Si me miras me matas / si no me muero"... Povestea pe care o scrie e o dramă cinică despre slăbiciunile omenești - dar și despre mântuire. O poveste întunecată, care refuză să renunțe la speranță. 

Doi autori excepționali și o carte care se ridică la înălțimea reputației lor.

Ruine (Miruna Șmit) - Grafic 2023

După Andrei Puică și "Păsări aprinse" (2022), editura Grafic prilejuiește alt debut BD autohton: Miruna Şmit și "Ruine" (2023). O carte surprinzătoare, care le demonstrează adolescenților visători că visele pot deveni realitate. Și că trecutul îți condiționează viitorul, așa că - la masa de lucru, viitori artiști ! :)

O fată escaladează un munte, culegând petale de piatră pe care le închide în sipete de sticlă, ca pe nestemate. Câteva lovituri de târnăcop și o miniavalanșă mai târziu, ea descoperă o intrare secretă către un hău în care se află un schelet - și o hartă. E începutul unei aventuri în care eroina își scutură iluziile copilărești odată cu fiecare întâlnire (labirint de spini, lupi de negură, ruine bântuite, căpcăuni mai mari sau mai mici) chiar dacă se agață cu disperare de inocența care transformă realitatea în feerie. Revelația finală asupra naturii “Orașului Pierdut” pe care îl caută e, de fapt, cea mai obișnuită metamorfoză din lume - maturizarea.

“Ruine” a fost o surpriză totală, un debut care m-a încântat și mâhnit deopotrivă. Miruna Șmit își postează desenele pe Instagram (https://www.instagram.com/mirudraws/) iar acolo sunt desene absolut extraordinare. Acest volum, însă, e deja parte din trecut - Miruna desenează acum mult mai bine decât a făcut-o când a creat aceste pagini (care par a fi din mintea copilei care a fost cândva). 

E un album pe care să-l cumpărați adolescenților visători, ca să le arătați că visele pot deveni realitate (și ca să le arătați și care e pragul peste care ar trebui să treacă pentru a fi publicați în volum). E un debut ezitant, cu un picior în trecut și altul în viitor, dar unul care prevestește lucruri mari pentru Miruna, ale cărei desene de acum au un potențial enorm. 

Între timp, citiți albumul, ca s-o ajutați să-și atingă (și depășească?) acest potențial. 

https://www.grafic-art.ro/info/carte/ruine