Într-un cartier de case dintr-un oraș oarecare, patru familii se transformă încetul cu încetul, odată cu societatea, pe măsură ce plantele cuceresc pământul.
O apocalipsă optimistă în care răzbunarea vegetală aduce o schimbare pe cât de pozitivă, pe atât de inexplicabilă - și fără explicații, pentru că Patrick Lacan nu scrie SF, scrie de fapt un poem epic în care violența oamenilor e înfrântă de răbdarea naturii.
Deși Lacan scrie și desenează de treizeci de ani, acesta e primul lui album tipărit de o editură “mare”, și asta i se datorează cu siguranță lui Marion Besançon, o graficiană extraordinară, care debutează cu acest volum muncit mai bine de patru ani de zile. Și asta se vede - planșele alb-negru, desenate în creion și tuș, devin tot mai detaliate și mai șlefuite pe măsură ce povestea avansează, iar explozia de culoare de la final mă face să aștept cu încredere un album în care culoarea să domine încă de la început :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu