Când ai o bunică hipiotă care a inventat cloroxplozia, un procedeu care se inspiră din natură și produce energie din puțin soare și câteva picături de apă, e normal să devii la rândul tău eco-cercetătoare specialistă în surse de energie neconvenționale.
Dar pentru că invențiile imperfecte nu țin de foame, Tildä Nö explorează cosmosul pentru o corporație minieră pe care n-o interesează plantele, ci exploatarea până la deșertificare a planetelor mici și insignifante. Așa că, bombănind, Tilda prospectează planetoidul [P-412].
În același timp, la câteva sute de kilometri depărtare, un bătrân poet în exil fură de-ale gurii de la un chioșc plasat strategic în mijlocul deșertului, un grup de eco-rebeli dansează în ploaie, și un grup de mineri scapă in extremis de o furtună neagră ca smoala, ascunzăndu-se sub pâmănt…
“Flux” e o eco-fabulă SF, un poem în proză despre scopul vieții și modul în care ni se schimbă perspectiva asupra lumii pe măsură ce, inevitabil, ne schimbăm și noi.
Alăturând două personaje aparent incompatibile, un om de știintă și un poet vagabond, și punându-le în fața unui fenomen inexplicabil (o “ploaie verde” care te poate îmbătrâni, întineri sau chiar transforma în broască zburătoare, jaguar sau anghilă), Jop ne provoacă să ieșim din tipare, să-i ascultăm pe ceilalți, și să cugetăm asupra misterelor creației. Fluxul din titlu e, aici, inevitabilitatea și persistența vieții - da, Jop nu crede în paradoxul lui Fermi :)
Un poem grafic simplu, fermecător și optimist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu