1838. Louis Daguerre debarchează pe o insuliță din Marea Egee, cărând după el haine prea groase și un lădoi prea greu. Lada conține un daghereotip, pe care inventatorul lui vrea să-l prezinte în secret unui vechi prieten. Dar Taki stă exact în vârful insulei… Între timp, Marko Gavras, ucenicul lui Taki, își apără drezina, vehiculul viitorului, în fața poștașului care, evident, n-are încredere în tehnologie și își preferă măgarul :)
După o serie de peripeții, Taki decide să-i încredințeze lui Marko daghereotipul - unealta perfectă pentru a opri timpul în loc, a ostoi dorul de casă și a face portretele unei galerii de personaje carismatice: Marko, ucenicul inventator care vrea să crească mare și se simte deopotrivă protejat și captiv pe insulă, Io, sora lui, soprană care studiază la Viena pentru că mama lor a făcut totul ca fiica ei să nu treacă prin aceleași suferințe ca ea, Simo, cizmar lăutar creator de opinci super moderne, Taki, clișeu de înțelept grec :) și mai ales insula însăși și oamenii ei.
Povestea e complet fictivă, dar e simpatică, plină de umor și de mici episoade de critică socială, și, mai ales, respectă adevărul istoric, chiar dacă nu respectă deloc adevărul tehnic - până la urmă, Daguerre chiar și-a dăruit invenția întregii omeniri, ce contează detaliile? :)
(pentru cine nu știe, Daguerre a fost primul inventator care a reușit să fixeze imaginea pe un suport fizic, prima tehnică fotografică funcțională)
Dincolo de poveste, albumul e surprinzător din două alte motive: 1. e un debut foarte bine șlefuit și 2. aparține unui renaissance man modern (programator, arhitect de sistem, designer, illustrator, speaker motivațional, globetrotter etc.) autodidact și hobby-ist. Nu știu alții cum sunt, dar eu am rămas cu gura căscată când am constatat câte și mai câte face Nikos Tsouknidas. Oricum ar fi, harnic e sigur - și are ochi și inimă de artist. Sper ca imaginile să vă convingă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu