După ce Armata Roșie eliberatoare a ajuns la Berlin și nu s-a mai lăsat întoarsă acasă :) în toate țările rămase dincolo de cortina de fier a urmat eliminarea fizică și culturală a exponenților lumii vechi. Golul cultural trebuia umplut cu ceva. Inclusiv la nivelul literaturii pentru copii - căci “omul nou” trebuie îndoctrinat de mic. Unul dintre subiectele facile și deci foarte răspândite era tema copiilor și adolescenților care luptă cu fasciștii sau cu elementele retrograde (“chiaburii”), copii care sunt gata oricând să se sacrifice și nu ezită să-și deconspire părinții dacă aceștia înjură noua orânduire :) Îmi amintesc că în copilărie devoram astfel de cărți pentru că, dincolo de aspectele de brainwashing, erau totuși romane de aventuri, tensionate și captivante, cu personaje-model (Timur al lui Gaidar, Vania al lui Kataev, adolescenții din "Tânăra Gardă" a lui Fadeev, etc.). Subiectul fiind “recomandat” tuturor, mulți scriitori din țările aflate sub influența sovietică au comis astfel de cărți (cine-și mai amintește cât de multă mânie proletară era în “Teroarea Neagră” prima versiune a ceea ce avea să devină “Cireșarii”?).
E și cazul cărții de față, o bandă desenată serializată între 1965 și 1967 în “Luminița”, revistă pentru școlarii din clasele primare, adaptarea unui roman scris de scriitorul cehoslovac Frantisek Langer, publicat în românește în 1952 sub numele “Copiii și pumnalul”.
Desenatorul (care semnează și adaptarea scenaristică) este Dumitru Negrea - Gan, caricaturist foarte cunoscut (prezent în “Urzica” încă din primul număr al revistei) și ilustrator cu un stil puternic și foarte personal. Mai multe date despre el și despre geneza volumului aflați din fișa biobibliografică (generos acompaniată de ilustrații și fotografii) alcătuită de Dodo Niță și din “raison d'être”-ul de la final, semnat de Marian Mirescu.
Negrea reușește să condenseze un roman întreg în doar 18 planșe, ba chiar transmite cu ușurință tensiunea poveștii; timpul curge când foarte repede, când foarte încet, dar ruperile de ritm, la fel ca jocurile de volume, contrastele, iluzionismul de corpuri devenind siluete sau umbre, toate au un singur scop - să captiveze și să transmită emoție. Se poate spune că uneori exagerează și ca expresivitatea sa aduce cu cea a actorilor fardați excesiv, pentru ca expresiile lor faciale să se vadă și din ultimul rând - dar asta e parte din demersul educativ necesar unui public foarte tânăr. Dacă spectacolul vizual expresionist e o reușită, textele sunt scrise butucănos și tipărite neîngrijit, cu un font bizar, convențiile tipografice se schimbă aleator (casetele sunt când numerotate, cănd nu, textul curge dincolo de granițele stabilite etc.) semne clare ale limitărilor tehnologice și al dezinteresului tipografilor vremii. Vorbind despre tipăritura cărții de acum, ar fi fost extraordinar dacă marginile ar fi fost mai puțin generoase - planșele ar fi fost astfel mai mari și textul mai lizibil.
O curiozitate BD de acum aproape 60 de ani, și un autor care merită redescoperit.
De unde și regretul meu că volumul nu s-a extins într-o integrală BD Dumitru Negrea - Gan, pentru că, dacă vă întrebați de ce i-a luat doi ani să deseneze 18 planșe, ei bine, în timp ce publica “Misterul învățătorului...”, Negrea mai desena și o BD SF tot în Luminița (“Aventurile lui Nică A. Tomică”) unde mai publicase o adaptare după “Fram, ursul polar” și alte “Aventuri pe Lună”.
Un efort lăudabil de recuperare a unei pagini de istorie BD.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu