A venit la aproape un an după numărul al doilea, dar mai bine mai târziu decât niciodată, nu?
Formatul revistei a rămas același - șapte benzi desenate (cu una mai mult ca de obicei), însoțite de scurte prezentări ale subiectelor tratate și ale autorilor; 108 pagini format A4.
Formatul revistei a rămas același - șapte benzi desenate (cu una mai mult ca de obicei), însoțite de scurte prezentări ale subiectelor tratate și ale autorilor; 108 pagini format A4.
Dacă primul număr era un caleidoscop pe teme precum încălzirea globală, poluarea atmosferică, protecția naturii și mineritul, iar al doilea număr era despre migrație, acest număr e despre… apa noastră cea de toate zilele.
Se păstrează și ambiția educativă directă a numerelor anterioare, prin introducerea care justifică alegerea tematică și articolul final care o documentează. Între introducere și final, cele șapte povești au grijă să nu acopere aceleași subiecte (chiar dacă aș fi spațiat nițel #2 și #3, care sunt înrudite), așa că nu m-am plictisit citind, deși am parcurs întreaga revistă fără întrerupere.
#1 Ada Kaleh - ieșirea la suprafață (Alexey Klyuykov / Pavel Sterec) - traducere: Petra Ort Dobruska
Construcția barajului de la Porțile de Fier a scufundat insula Ada Kaleh și a transformat-o în legendă. Promenada pe malurile Dunării (de fapt un eseu poetic deghizat) le dă ocazia celor doi autori cehi să răspundă la întrebarea: cine erau locuitorii insulei, și de ce e atât de important ca adevărul despre ei să nu dispară? O BD foarte bine documentată, dar o abordare pașnică, în care elefantul din cameră e ignorat, iar autorii se feresc să arate cu degetul cine și cum rescrie istoria în defileele Dunării. E treaba cititorilor interesați să se documenteze…
Desen excelent și expresiv, text care obligă desenele să se înghesuie mai mult decât ar fi fost necesar, și o abordare vizuală care dezvăluie imediat problema principală a soluției tehnice alese pentru reducerea prețului revistei (mă refer, evident, la bicromie). Casetele tipărite exclusiv în acvamarin se citesc greu până și cu lupa… :( Letteringul trebuia să fie negru pentru absolut toate textele, ignorând experimentele vizuale.
Desen excelent și expresiv, text care obligă desenele să se înghesuie mai mult decât ar fi fost necesar, și o abordare vizuală care dezvăluie imediat problema principală a soluției tehnice alese pentru reducerea prețului revistei (mă refer, evident, la bicromie). Casetele tipărite exclusiv în acvamarin se citesc greu până și cu lupa… :( Letteringul trebuia să fie negru pentru absolut toate textele, ignorând experimentele vizuale.
Ați auzit despre Sahara Olteniei? Deșertificarea accentuată a sudului Olteniei ar putea fi redusă cu ajutorul sistemului de irigaţii Sadova-Corabia - dar într-un prezent în care până și fluviul seacă într-atât încât apa din țevile de irigații curge înapoi în Dunăre, oare ce viitor au oamenii de acolo? Din nou, e important să citiți printre rânduri ca să înțelegeți sursele dezastrului actual - și motivele pentru care speranța n-a murit încă. Desenul alb-negru e intenționat naiv și ușor înspăimântător, construind perfect atmosfera unei povești care se încăpățânează să rămână optimistă.
#3 Pământului bun, puțină apă îi trebuie (Anna Julia Benczedi / Vlad Gheorghiu & Anna Julia Benczedi)
Oamenii din Chieșd așteaptă apă potabilă de șaisprezece ani de zile. Lipsesc doar câțiva kilometri de conductă - așa că se apucă să-i monteze singuri. Din păcate… e doar un vis desenat și scris în acvamarin (da, iarăși trebuie să citiți textele cu lupa).
Scopul unei BD documentare nu e doar să informeze, ci să și provoace o reacție - cine știe, poate că în cazul acesta vor reacționa și autoritățile, nu doar bedefilii… Din nou, desenul vesel și textele echilibrate aduc o notă de optimism unei povești deprimante.
Scopul unei BD documentare nu e doar să informeze, ci să și provoace o reacție - cine știe, poate că în cazul acesta vor reacționa și autoritățile, nu doar bedefilii… Din nou, desenul vesel și textele echilibrate aduc o notă de optimism unei povești deprimante.
#4 Ozana (Dări Tămăslăcaru)
Un adolescent din Târgu Neamț scridesenează un poem vizual despre doi copii și Ozana cea frumos curgătoare. În loc de pești, în cârligul undiței se agață… plastic. Dar natura triumfă. Un debut simpatic, ale cărui înflorituri îmi amintesc deopotrivă de Anamaria Smigelschi și de Ai Yazawa. (Textul e mai complex, dar vă las să-l descoperiți singuri.)
Să fie o singură zi de ajuns ca să te documentezi despre Chilia Veche? Da, cu condiția să fii de-al locului și să știi deja istoria aproape-orașului și a oamenilor lui, care, asemenea fluviului, se adaptează din mers sinuozităților istoriei. Pentru că, vrem, nu vrem, Delta se schimbă. Desen nostalgic, ca un carnet de crochiuri de călătorie scăpat în Dunăre :) și, în contrast, locuitori optimiști și întreprinzători.
Titlul acestei BD cu desen copilăros și vesel, numai bun de Cartoon Network, se referă la plasticul care se ascunde în toate apele noastre, de la marea cea mare la pârâurile cele mai mici. Lunga listă a nenorocirilor de care se face vinovat plasticul e deprimantă, iar finalul se vrea optimist dar ridică o întrebare logică: dacă atâtea alte hotărâri internaționale n-au fost respectate, de ce am avea încredere că semnatarii tratatului Națiunilor Unite împotriva plasticului chiar vor face ce-au promis?
O întrebare inofensivă (de ce toate restaurantele din New York le oferă clienților apă gratuită - de la robinet?) se transformă într-un studiu antropologic despre diferențe culturale și motivații invizibile. Un scenariu interesant, profesionist desenat (alături de #3, e cea mai comercială BD din revistă), chiar dacă nu mi-e clar ce concluzie ar trebui să trag din observațiile turistului nedumerit :) Sigur e că bucureștenii nu au la fel de multă încredere în rețeaua lor de apă potabilă precum new-yorkezii :)
Al treilea număr al Poc! are subiectul cel mai puțin ofertant de până acum (chit că e indispensabil pentru viața noastră, a tuturor), dar reușește totuși să-mi mențină interesul. La fel ca în numărul al doilea, abordarea de tip antologie tematică face ca modul în care sunt spuse poveștile să devină chiar mai important decât subiectul (pentru că singura informație pe care n-o știam deja e cea despre coioții din Delta Dunării). Așa că, la fel ca data trecută, mi-au plăcut cu adevărat doar două dintre BD-uri - dar am apreciat efortul depus pentru realizarea tuturor, și recomand din nou această revistă.
Felicitări din nou, Bloc Zero, felicitări tuturor autorilor, acest nou număr #poc e la fel de profesionist realizat ca primele două. La cât mai multe. deci, și cât mai curând :)
Repet îndemnul de anul trecut către cei care îmi citesc recenzia - cumpărați revista, pentru că-s egoist și vreau să mai citesc și numerele patru, cinci ș.a.m.d. - iar asta nu se va întâmpla dacă revista nu-și găsește un public constant ;)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu