După “Nemuritorii” (2021) și “Nemuritorii și legendele lor” (2022) Adrian Cocoș își menține ritmul, publicând un nou album la un an distanță față de precedentul.
Inspirația rămâne istoria - volumul de debut spune povestea lupului dacic, a victoriei lui Vlad Țepes împotriva lui Mahomed al doilea și a victoriei lui Ștefan cel Mare la Podul Înalt, iar al doilea volum reia tema frăției dintre daci și lupi prin legenda preotului lui Zamolxis, transformat în lup alb, apoi spune legenda mănăstirii Putna, povestea sabiei lui Ștefan cel Mare și a cupei de aur a lui Vlad Țepeș.
De data aceasta, însă, nu mai e vorba despre episoade din istoria românilor, ci despre o personalitate marcantă a istoriei mondiale și despre un conflict care avea să determine cursul istoriei - da, așa cum “trădează” titlul, e vorba despre viața și moartea lui Leonidas, regele cetății-stat, Sparta. După o serie de anecdote despre spartani și modul lor extrem de brutal de a-și asigura viitorul (nici o referință la sclavi, totuși) partea cea mai interesantă a albumului se concentrează asupra bătăliei de la Termopile, așa cum a fost relatată de Herodot, “părintele istoriei” - bătălie în care vremelnica alianță a orașelor-state grecești, condusă de Leonidas, s-a luptat împotriva forțelor covârșitor superioare numeric ale imperiului persan, conduse de însăși Xerxes.
Desenul e mult îmbunătățit față de albumele anterioare, atât din punct de vedere anatomic, cât și al dinamicii; dacă stilul rămâne naiv, puternic conturat și uneori cam prea imobil, asemenea icoanelor populare pe sticlă, detaliile costumelor, armelor și obiectelor sunt mult mai solide, expresiile personajelor sunt mai coerente și impresia de ansamblu mai bună. Textele sunt și ele la alt nivel față de volumele precedente, dar ar mai fi trebuit șlefuite, totuși, le lipsește naturalețea în momente cruciale (ce soție “înmânează personal” armele bărbatului ei? ce armată “năvălește cu o ploaie de săgeți”?) Mi-au plăcut citatele atent alese și umorul ascuns printre pagini (copilul Leonidas burzuluindu-se la urs, onomatopeele care subliniază acțiunile …) sunt două ingrediente care îmbunătățesc vizibil albumul.
Una peste alta, progresul artistic e evident. Sunt curios ce urmează în 2024 - planșele din “Protectorul” par să indice o direcție oarecum neașteptată (deși abordată și în legenda mânăstirii Putna).
Găsiți toate cele trei albume pe pagina editurii.
Găsiți toate cele trei albume pe pagina editurii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu