“Le Cri” (Beuglet / Makyo / Ng) - philéas 2023

https://www.lisez.com/livre-cartonne/le-cri/9782491467326

Oslo. Azilul Gaustad deține sinistrul record european absolut în materie de lobotomii; e un conac gotic întunecat, rece și înfricoșător. Nu e de mirare că unul dintre pacienți s-a sinucis...

 
Și totuși, se pare că a încercat să se sugrume singur, clamor mortis sugerează că l-a văzut pe Scaraoțchi, iar pe fruntea lui stă scris numărul 488 - o cicatrice din viața sa anterioară. Mai mult, nimeni nu știe cine este... deși a petrecut 36 de ani în Gaustad.
Adevărul iese însă repede la iveală - omul a murit… de spaimă.

 
Acesta este începutul sordid al unui caz întortocheat, urmărit cu o încăpățânare aproape robotică de o tânără polițistă care își reprimă toate emoțiile și se îngroapă în munca ei. Acțiune non-stop, răsturnări de situație din belșug, conspirații globale și mize din ce în ce mai mari, culminând cu un final neverosimil (și ușor SF), dar satisfăcător.

Pierre Makyo face o treabă bună în adaptarea romanului lui Nicolas Beuglet, evitând cât mai mult excesul de cuvinte și menținând romantismul la minimum, dar acuarelele și culorile expresive ale lui Laval Ng sunt adevăratul motiv pentru care am vrut să citesc acest roman grafic. Un succes.

"Misterul învățătorului Helmuth" (Dumitru Negrea) - Editura Revers 2023

https://syndicart.net/carti/dumitru-negrea-misterul-invatatorului-helmuth/

După ce Armata Roșie eliberatoare a ajuns la Berlin și nu s-a mai lăsat întoarsă acasă :) în toate țările rămase dincolo de cortina de fier a urmat eliminarea fizică și culturală a exponenților lumii vechi. Golul cultural trebuia umplut cu ceva. Inclusiv la nivelul literaturii pentru copii - căci “omul nou” trebuie îndoctrinat de mic. Unul dintre subiectele facile și deci foarte răspândite era tema copiilor și adolescenților care luptă cu fasciștii sau cu elementele retrograde (“chiaburii”), copii care sunt gata oricând să se sacrifice și nu ezită să-și deconspire părinții dacă aceștia înjură noua orânduire :) Îmi amintesc că în copilărie devoram astfel de cărți pentru că, dincolo de aspectele de brainwashing, erau totuși romane de aventuri, tensionate și captivante, cu personaje-model (Timur al lui Gaidar, Vania al lui Kataev, adolescenții din "Tânăra Gardă" a lui Fadeev, etc.). Subiectul fiind “recomandat” tuturor, mulți scriitori din țările aflate sub influența sovietică au comis astfel de cărți (cine-și mai amintește cât de multă mânie proletară era în “Teroarea Neagră” prima versiune a ceea ce avea să devină “Cireșarii”?).

E și cazul cărții de față, o bandă desenată serializată între 1965 și 1967 în “Luminița”, revistă pentru școlarii din clasele primare, adaptarea unui roman scris de scriitorul cehoslovac Frantisek Langer, publicat în românește în 1952 sub numele “Copiii și pumnalul”.

 
Desenatorul (care semnează și adaptarea scenaristică) este Dumitru Negrea - Gan, caricaturist foarte cunoscut (prezent în “Urzica” încă din primul număr al revistei) și ilustrator cu un stil puternic și foarte personal. Mai multe date despre el și despre geneza volumului aflați din fișa biobibliografică (generos acompaniată de ilustrații și fotografii) alcătuită de Dodo Niță și din “raison d'être”-ul de la final, semnat de Marian Mirescu.

Negrea reușește să condenseze un roman întreg în doar 18 planșe, ba chiar transmite cu ușurință tensiunea poveștii; timpul curge când foarte repede, când foarte încet, dar ruperile de ritm, la fel ca jocurile de volume, contrastele, iluzionismul de corpuri devenind siluete sau umbre, toate au un singur scop - să captiveze și să transmită emoție. Se poate spune că uneori exagerează și ca expresivitatea sa aduce cu cea a actorilor fardați excesiv, pentru ca expresiile lor faciale să se vadă și din ultimul rând - dar asta e parte din demersul educativ necesar unui public foarte tânăr. Dacă spectacolul vizual expresionist e o reușită, textele sunt scrise butucănos și tipărite neîngrijit, cu un font bizar, convențiile tipografice se schimbă aleator (casetele sunt când numerotate, cănd nu, textul curge dincolo de granițele stabilite etc.) semne clare ale limitărilor tehnologice și al dezinteresului tipografilor vremii. Vorbind despre tipăritura cărții de acum, ar fi fost extraordinar dacă marginile ar fi fost mai puțin generoase - planșele ar fi fost astfel mai mari și textul mai lizibil.

O curiozitate BD de acum aproape 60 de ani, și un autor care merită redescoperit.

 
De unde și regretul meu că volumul nu s-a extins într-o integrală BD Dumitru Negrea - Gan, pentru că, dacă vă întrebați de ce i-a luat doi ani să deseneze 18 planșe, ei bine, în timp ce publica “Misterul învățătorului...”, Negrea mai desena și o BD SF tot în Luminița (“Aventurile lui Nică A. Tomică”) unde mai publicase o adaptare după “Fram, ursul polar” și alte “Aventuri pe Lună”.

Un efort lăudabil de recuperare a unei pagini de istorie BD.

"Leonard #54 - Debout, génie!" (Turk/Zidrou) - Le Lombard 2023

https://www.lelombard.com/bd/leonard/debout-genie

Cine se scoală de dimineață născocește multe invenții… cum ar fi un album BD special pentru somnoroși, în care Leonard inventează somniferul (din sudoare de funcționar) și antisomniferul (îngropat de Basile, discipolul terorizat la gândul că n-ar mai dormi niciodată), saltelele japoneze (care provoacă gelozia patului obișnuit) roboții deșteptători (sau mai degrabă distrugători) în timp ce discipolul inventează și el ceva - cuibușorul de nebunii, pardon, de dormit până târziu. Alte invenții remarcabile: fotbalul feminin, blugii, numerologia… Raoul le chat are o pagină întreagă doar a lui (pe lângă obișnuitele microaventuri ascunse în decoruri), iar Zidrou și Turk au demonstrat din nou că pot face din fiecare album Leonard un adevărat eveniment. În ciuda titlului, talentul nu doarme :)

Majoritatea cititorilor români își amintesc cu plăcere de Leonard din paginile revistei Pif Gadget, unde aventurile lui au apărut de la numărul 511, din ianuarie 1979, până la ultimul număr (1253, în noiembrie 1993). Dar Leonard s-a “născut” în 1974, sub forma unui personaj secundar al seriei Robin Dubois, inventatorul Mathusalem, fiind apoi redesenat și reluat ca personaj principal al propriei serii în revista Achille Talon, între 1975 și 1976. Un personaj matusalemic, deci, care a ajuns la venerabila cifră de 54 de albume publicate, pe rând, de Dargaud (1977-1990), Appro (1990-1998) și Le Lombard (din 1999 până acum).

Și mai impresionant e că, spre deosebire de alte serii longevive, Leonard e în continuare desenat de același artist - Turk, pseudonimul lui Philippe Liégeois. copil minune al BD (publicat de Dupuis încă de la 16 ani, semnează împreună cu Bob de Groot faimoasele serii Robin Dubois, Clifton și, evident, Leonard). Începând cu volumul 47 (apărut în 2016) de Groot îi predă ștafeta altui belgian, Zidrou (faimos pentru Elevul Ducobu și Tamara; favoritele mele sunt însă Les Beaux Étés, Lydie, L’Adoption, Les Brûlures… Zidrou e foarte versatil și foarte bun în genuri BD complet diferite).

"La vieille Anglaise et le continent" (Debats / Mangin / Martino) - Drakoo 2023

https://www.drakoo.fr/bd/drakoo/la_vieille_anglaise_et_le_continent/la_vieille_anglaise_et_le_continent_-_histoire_complete/9782382330029

"Am avut dreptate să aleg corpul unui mascul uriaș. Să fiu femelă și să sufăr avansurile unui partener de patruzeci de tone... îmi pare rău, dar am trecut de vârsta aceea."

Într-un viitor apropiat în care clonarea și transplantul mental sunt ceva obișnuit, Ann Kelvin, cercetătoare incisivă și ecologistă radicală care a luptat toată viața pentru drepturile animalelor și ale clonelor, e pe moarte. Ea refuză transmneza, nefiind dispusă să sacrifice o altă ființă umană, fie ea și clonă, pentru a prelungi această viață care o dezgustă. Dar Marc, fostul ei elev și iubit, acum șef al unui grup ecologist extremist, are o idee care va reuși să-i aducă zâmbetul pe buze acestei bătrâne arțăgoase și cinice - o transgeneză utilă, care îi va permite să-și ducă activismul până la capăt - un final pe cât de logic, pe atât de spectaculos. Mintea lui Ann va fi transplantată în creierul unui cașalot aflat în moarte clinică - dacă planul lor va funcționa, ea va traversa mările, pacient zero al unei pandemii care va schimba lumea…

"La vieille Anglaise et le continent", nuvela lui Jeanne-A Debats, a câștigat în 2009 toate premiile francofone de science-fiction: Grand Prix de l'Imaginaire, Rosny-Aîné, Julia Verlanger și Nouveau Grand Prix de la Science-Fiction française. Cu alte cuvinte, Valérie Mangin (Abymes, Inhumain...) a trebuit să muncească din greu pentru a ține pasul :)

Din fericire, nu doar scenariul, dar și arta e într-adevăr remarcabilă - Stefano Martino (La Geste des Chevaliers Dragons, Les Maîtres Inquisiteurs, Les Terres d'Arran...) a ales un stil foarte special, la jumătatea distanței dintre colajele fotografice și realismul ligne claire, impunând coduri de culoare pentru a facilita lectura în timpul frecventelor schimbări de voce auctorială sau al salturilor în spațiu și timp.

 
O poveste frumoasă, bine scrisă, cinică și optimistă în același timp.

“Le Grand Incident” (Zelba) - Futuropolis & Louvre Editions 2023

https://www.boutiquesdemusees.fr/fr/boutiques/musee-du-louvre/le-grand-incident/39650.html

Nuditate la Luvru? Banal... dar nu și când e vorba despre vizitatori.

La Luvru, nudurile feminine s-au săturat să tot fie pipăite pe ascuns de tot soiul de vizitatori cu tot soiul de intenții, așa că au de gând să ia problema în propriile lor mâini. Teresa, femeia de serviciu portugheză care le șterge de praf de 25 de ani, le aude - și încearcă să le ajute, dar directorul Luvrului e în toane rele, așa că nu doar că o ignoră, dar o mai și concediază. 

A doua zi, toate nudurile din Luvru arată de parcă ar avea boli de piele; sunt urmele mâinilor care s-au “aventurat” pe trupurile lor de marmură… 

Rezultatul e că directorul cere să fie acoperite urgent, înainte ca vizitatorii (de neoprit - Luvrul n-a mai fost închis de la al doilea război mondial încoace) să descopere ce se întâmplă :)

Nervoase, nudurile supralicitează și… devin invizibile (!).

E doar începutul unei satire mușcătoare despre locul femeii în lume și, mai exact, locul femeii în lumea artei, acolo unde stereotipurile se perpetuează într-o veselie (nudurile masculine = curajoase, puternice și virile, nudurile feminine = ispite, supuse și viclene) excepțiile sunt șterse din istorie (știați că a existat o femeie care picta mai bine decât Caravaggio?) iar până și poveștile biblice sunt rescrise după cheful comanditarului masculin al picturii (Suzana din Biblie e virtuoasă și neînfricată; cea din prea multe tablouri e o seducătoare care “a făcut ea ceva” ca să atragă doi boșorogi libidinoși).

Dar motivul pentru care am citit dintr-o suflare acest album nu e furia feministă sau lista interminabilă de jigniri la adresa femeilor de care se fac vinovați artiștii și criticii bărbați, ci modul în care Zelba știe să captiveze, prin personaje carismatice (femeia de serviciu, paznicul) sau haioase (directorul Luvrului și sora lui, ale căror jocuri de putere sunt reflexii ale unor situații des întâlnite în orice cuplu), prin gagurile vizuale omniprezente și prin umorul sarcastic. 

Soluția finală a conflictului (pe care o vedeți încă de pe copertă - vizitatorii Luvrului trebuie să facă nudism, vizitatoarele nu) e trasă de păr, bineînțeles, dar te face să ții minte albumul. 

Și, poate, să reflectezi la locul femeii în Luvru :)

“Ceux qui me touchent” (Damien Marie & Laurent Bonneau) - Grand Angle 2023

https://www.angle.fr/bd/grand_angle/ceux_qui_me_touchent/ceux_qui_me_touchent_-_histoire_complete/9782818997819

Elisa are 5 ani. Tatăl ei, Fabien, a absolvit Artele Aplicate - iar acum ucide porci într-un abator, un loc de muncă temporar care s-a transformat într-o capcană din care nu mai poate ieși. 

Mama ei, Aude, lucrează într-o secție de îngrijiri paliative într-un spital de stat supraaglomerat și subfinanțat, sincronizându-și schimburile cu Fabien pentru a se asigura că măcar unul dintre ei e mereu acasă cu Elisa. Inutil să mai spun că asta are efecte dezastruoase asupra vieții lor amoroase... :)

Și totuși, în ciuda situației lor precare, la limita sărăciei, în ciuda oboselii lor cronice, ei sunt fericiți. Fabien e artistul care inventează povești de adormit Elisa - și îi încurajează creativitatea; Aude e pragmatică și o ține pe Elisa ancorată în realitate. 

Toate bune până în ziua când poveștile Elisei devin reale, iar o serie de coincidențe bizare îl fac pe Fabien să o ia razna până într-atât încât crede că vede porcul magic imaginar al Elisei pe banda rulantă a abatorului - un animal imens, frumos, cu un tatuaj magnific în formă de inimă. Dar porcul e real, tatuajul e real, iar Fabien începe să vadă cum realitatea îi scapă de sub control... E momentul schimbării.

După "Ceux qui me restent", în care un tată de 70 de ani suferă de Alzheimer și își caută în zadar fiica (deși ea e chiar lângă el), Damien Marie și Laurent Bonneau revin cu povestea unui tată care încearcă să-și schimbe viața și să reaprindă scânteia creativă pe care a stins-o cu mult timp în urmă. 

E o satiră sfâșietoare a lumii artei, o analiză nemiloasă a sărăciei și a mecanismelor care îi mențin pe oameni acolo, o poveste care doare și călăuzește în același timp, un roman grafic magic, scris excelent, cu desen minimalist dar expresiv, și un mesaj care îmi va rămâne în minte mult timp. 

Are măcar un final fericit, vă întrebați? Ei bine, oricât de ciudat ar părea, asta depinde de fiecare cititor :)

"La Marche Brume #1 - Le souffle des choses" (Stéphane Fert) - Dargaud Benelux 2023

https://www.dargaud.com/bd/la-marche-brume/la-marche-brume-le-souffle-des-choses-bda5428120

"Un singur copac nu ne va proteja de furtună".

Fantezie eroică feministă, basm post-apocaliptic în care oamenii sunt adevărate bestii, bestiile sunt uneori metamorfi, iar vrăjitoarele și căpcăunii păstrează în inimile lor ceea ce a mai rămas din umanitate - înainte ca ceața ucigașă să-i înghită pe toți.

Vrăjitoarea Grisette fuge, vânată de gloata furioasă pe care soțul ei, om ca toți oamenii, nu o poate controla. Rănită, ea se prăbușește în mijlocul unei adunări de vrăjitoare, strângând în brațe un bebeluș - o fetiță cu ochi roșii și dinți ascuțiți…

Optsprezece ani mai târziu, Tempérance, căpcăuna, a devenit fiica întregului sat - și se pregătește pentru ritualul de trecere, chiar dacă Grisette a refuzat întotdeauna să o învețe vreo vrajă... Dar fiecare își are locul său în lume, iar “Tempérance la Marche Brume” îl va descoperi în curând pe al ei.

Sunt un mare fan al lui Stéphane Fert - a fost întotdeauna un artist genial, cu un stil foarte ușor de recunoscut, iar de-a lungul anilor și albumelor a devenit, iată, și un mare povestitor, care știe să mențină tensiunea, să o elibereze prin zâmbete și să ofere niveluri de lectură pentru a-i minuna pe copii și pe adulți deopotrivă. Nu ezitați - intrați în lumea magică, înspăimântătoare și înțeleaptă a "La Marche Brume". Ca toate marile povești, și aceasta ascunde secretele vieții reale.